Islanda - ghid pentru 6 zile
ghidimpresiiinsulaaurora borealavulcani

Islanda - ghid pentru 6 zile


Islanda a fost un vis..

Un vis pe care mi l-am îndeplinit cu o ocazie specială.

De-a lungul celor 6 zile, am avut ocazia să văd cascade impunătoare, ghețari efectiv pe tot parcursul drumului, zone pline de lavă ale vulcanilor care au erupt recent.

Am avut șansa să fac hiking pe ghețarul care acoperă Katla, unul dintre cei mai mari vulcani activi din lume.

Mi-am acordat deasemenea timp pentru a vizita capitala Islandei, Reyjkavik, care este absolut încântătoare. Este un oraș atât de cozy și călduros, chiar dacă temperatura din termometru nu a arătat acest lucru.

Katla Ice Cave Katla Ice Cave

Când să mergi în Islanda

Cel mai bun moment pentru a vizita Islanda depinde de activitățile pe care le ai în plan și de preferințele tale pentru vreme.

Primăvara, martie - mai

  • Aurora boreală: Vizibilă până la începutul lunii aprilie.
  • Vreme: Temperaturile se încălzesc treptat, iar zilele devin mai lungi.
  • Activități: Perfectă pentru hiking ușor, vizitarea cascadelor și explorarea atracțiilor din sud.

Vara, iunie - august

  • Zile lungi: Solstițiul de vară aduce fenomenul Soarele de la miezul nopții, Midnight Sun, cu aproape 24 de ore de lumină, de aceea Aurora Boreală nu este vizibilă în această perioadă
  • Vreme: Cea mai caldă perioadă, cu temperaturi între 10°C și 15°C.
  • Activități: Ideală pentru drumeții, tururi pe ghețari și explorarea zonelor mai izolate, precum Fiordurile de Vest sau interiorul sălbatic al Islandei.

Priveliște de la Thingvellir National Park Priveliște de la Thingvellir National Park

Toamna, septembrie - noiembrie

  • Aurora boreală: Se reia sezonul începând cu luna septembrie.
  • Vreme: Zilele încep să fie mai scurte, iar culorile de toamnă transformă peisajele.
  • Activități: Perfectă pentru relaxare în băi geotermale și explorarea atracțiilor populare fără aglomerația verii.

Iarna, decembrie - februarie

  • Aurora boreală: Sezon de vârf pentru observarea luminilor nordice.
  • Vreme: Friguroasă, cu temperaturi între -1°C și 4°C, dar peisaje spectaculoase, acoperite de zăpadă.
  • Activități: Explorarea peșterilor de gheață, snow mobil și tururi pentru observarea balenelor.

Recomandare

  • Pentru aurora boreală: Martie, septembrie și începutul iernii sunt cele mai bune.
  • Pentru vreme blândă și acces la toate atracțiile: Vizitează în iunie-august.
  • Pentru o experiență liniștită: Optează pentru aprilie-mai sau septembrie-octombrie.

Aurora Boreală Aurora Boreală

Cum ajungi în Islanda

Deoarece din România nu sunt zboruri directe spre Islanda, eu am explorat mai multe posibilități pentru a ajunge.

Pentru cei din vestul țării, cea mai bună metodă este de a pleca din Budapesta. Zborurile sunt directe cu WizzAir, iar dacă prinzi ceva oferte bune, poți zbura și cu 500 de lei, dus-întors.

Eu fiind din Iași, am explorat prima dată zbor cu cei de la Austrian Airlines. Au un zbor cu escală de vreo câteva ore în Viena, iar prețul era în jur de 1300-1500 de lei.

Nu am ales această opțiune pentru că aș fi ajuns noaptea, în jur de ora 23:30. O zi era pierdută de tot, iar o noapte de cazare în jurul aeroportului m-ar fi ajuns în jur de 1000 de lei.

Ce am ales în schimb a fost un zbor cu escală de o noapte în Milano. Am zburat în Milano Bergamo cu WizzAir, iar de acolo am luat avion a doua zi dimineață cu cei de la EasyJet spre Reykjavik, din aeroportul Milano Malpensa.

În aeroport am folosit capsulele de la Zzzleepandgo, însă nu pot spune că mi-au plăcut foarte mult.

La întoarcere am optat pentru același traseu, însă de data aceasta am dormit la hotelul de lângă aeroport, a celor de la Moxy Milan Malpensa Airport, care mi-a plăcut foarte mult.

Cascada Gullfoss Cascada Gullfoss

Cum te deplasezi în Islanda

Pentru a putea vizita Islanda, cea mai bună recomandare este o mașină închiriată.

Deoarece noi am mers în octombrie, iar vremea deja era destul de imprevizibilă, am ales să vizităm o parte din Islanda folosind tururi de o zi, organizate de companii locale.

Am rezervat câteva zile și pentru a vizita Reykjavik, capitala Islandei, iar aici am folosit un taxi, prin aplicația Hopp App, doar într-una din zile, pentru a ajunge la Perlan Museam.

Cascada Skogafoss Cascada Skogafoss

Unde te cazezi în Islanda

Dacă vei merge într-o perioadă nu așa imprevizibilă, și închiriezi și mașină, recomand să iei cazări în mai multe zone ale insulei, pentru a economisi timp și pentru a experimenta cât mai mult din cazări locale.

Deoarece eu am ales să merg în tururi de o zi, am ales ca bază Reykjavikul, deoarece oferă cea mai variată ofertă pentru cazări.

În aceasă vacanță am ales un concept de cazare un pic mai diferit, și anume huburile de dormit premium CityHub Reykjavik.

Acestea sunt o combinație între camere de hotel și capsule de dormit, dar oferite într-un mod luxury.

Fiecare hub are mai multe caracteristici interesante cum ar fi:

  • patul de 240 cm, care este foarte comod
  • posibilitatea de a programa lumina ambientală din camere
  • posibilitatea de a conecta muzica preferată direct în boxele oferite în hub
  • locuri de depozitare ale hainelor

Hol CityHub Reykjavik Hol CityHub Reykjavik

Baia este comună, câte una pe fiecare etaj, însă aceasta este deasemenea premium, oferind produse de îngrijire de la Rituals, curățenie impecabilă și cabine de duș uriașe.

Deasemenea, poți cere de la recepție uscător de păr de la Dyson și halate de baie, dacă ai nevoie.

Cele mai frumoase locuri din aceasta locație CityHub sunt barul de la recepție și jacuzzi-ul de la rooftop.

Recepția este construită ca o combinație dintre o cafenea cozy, un spațiu de co-working și o bucătărie. Aceștia oferă apă de băut, cafea de specialitate și ceaiuri gratuite.

O notă foarte importantă este că apa de la robinet este deja filtrată, fiind foarte sigură de băut. Apa din Islanda este una dintre cele mai pure ape din lume.

De jacuzzi-ul de la rooftop am fost absolut impresionată. După o zi de frig și umezeală datorată excursiei pe coasta de sud a Islandei, acolo unde sunt cascadele care m-au udat complet, am fost mai mult decât recunoscătoare că am putut să mă îmbăiez în apa fierbinte.

Unde mai pui ca eram sunt cerul plin de stele al Islandei..

Lobby CityHub Reykjavik Lobby CityHub Reykjavik

Unde și ce să mănânci în Islanda

Bucătăria Islandei este una bazată pe preparate grase, cum ar fi miel și somon, care oferă grăsime și căldură corpului, fiind așa frig tot timpul acolo.

Desigur, fiind o destinație turistică, vei găsi și mâncare diversă, cum ar fi mâncarea indiană, italiană, sau mexicană.

Vei găsi și lanțuri de fast-food, ce-i drept mai puține. Un lucru interesant este că nu vei găsi McDonald's.

Cafea servită la Laundromat Cafe Cafea servită la Laundromat Cafe

Preparate locale:

  • Fructe de mare și pește proaspăt
    • Harðfiskur, pește uscat, de obicei cod sau eglefin, consumat ca gustare, servit adesea cu unt.
    • Plokkfiskur, un fel de tocăniță cremoasă din pește fiert, cartofi și ceapă, perfectă pentru zilele reci.
    • Somon și păstrăv, adesea afumați sau marinați, serviti cu pâine de secară. Poți încerca și supa de pește care este absolut delicioasă
  • Carne tradițională
    • Kjötsúpa, supă de miel
    • Hangikjöt, carne de miel afumată, servită cu sos bechamel și cartofi. Este un preparat tradițional de Crăciun.
    • Pylsur, Hot dog islandez, făcut din miel, porc și vită, servit cu ceapă prăjită, ceapă crudă, ketchup dulce și muștar brun.
  • Delicatese tradiționale
    • Hákarl, rechin fermentat
    • Slátur, un preparat similar cu cârnații de sânge sau cu drobul, făcut din organe de miel.
    • Hrútspungar, testicule de berbec, conservate și presate
  • Lactate locale
    • Skyr, un iaurt tradițional, bogat în proteine și cremos, disponibil în diverse arome
    • Brânzeturi, Islanda produce brânzeturi unice, precum brunost, o brânză dulce cu gust de caramel.
  • Deserturi și pâine
    • Kleinur: Gogoși tradiționale prăjite, cu aromă de cardamom.
    • Produse de patiserie care sunt absolut delicioase
    • Rúgbrauð, pâinea de secară: Pâine densă, dulce, care se servește cu unt, pește sau miel. Uneori este coaptă în sol fierbinte, lângă izvoarele termale.

Fish and Chips servit la Haukadalur Geothermal Area Fish and Chips servit la Haukadalur Geothermal Area

Recomandări de localuri interesante în Reykjavik:

  • Food Markets: Pósthús Food Hall & Bar, Hafnartorg Gallery food hall, Hlemmur Mathöll, Grandi Mathöll
  • Restaurante islandeze: 101 Reykjavik Street Food, Icelandic Street Food, Íslenski Barinn - The Icelandic Bar,
  • Brunch: Grái kötturinn, The Laundromat Cafe,
  • Cafenele: Te & Kaffi, Reykjavík Roasters, Kaktus Espressobar, Mokka Kaffi,
  • Brutării: Brauð & Co, DEIG workshop, Wake and Bake, Baka Baka, Sandholt,
  • Hot dog: Víkinga Pylsur, Bæjarins Beztu Pylsur

Hot dog servit la Víkinga Pylsur Hot dog servit la Víkinga Pylsur

Ce se poate vizita în Islanda

Deoarece Islanda oferă atât de multe, voi scrie câte un articol separat pentru fiecare zonă, pentru a fi mai ușor de urmărit.

Îmi propun să acoper în câte un articol capitala Reykjavik, Golden Circle dar și coasta de Sud.

Am scris deja un articol interesant despre Aurora Boreală care poate fi vizitat aici.

Rainbow street în Reykjavik Rainbow street în Reykjavik

Buget pentru 6 zile în Islanda, pentru 2 persoane

Bugetul în Islanda a fost ocupat preponderent de excursiile făcute acolo, dar mai ales de locațiile inedite pe care le-am vizitat, cum ar fi Blue Lagoon sau Katla.

Acestea nu sunt obligatoriu de vizitat însă recomand foarte tare a le include în itinerariul tău.

Priveliște de la vulcanul Katla Priveliște de la vulcanul Katla

Zboruri

Am plecat din Iași cu WizzAir spre Milano Bergamo, zbor care a costat 402 lei, dus-întors, pentru două persoane.

Din Milano Bergamo am plecat spre Reykjavik cu EasyJet, zbor pe care am plătit 1300 lei, dus-întors, pentru două persoane.

Pentru ambele zboruri am plătit un total de 1702 lei, pentru două persoane.

Reykjavik Reykjavik

Cazare

Am fost cazată 5 nopți în CityHub Reykjavik, un hotel recent deschis la momentul acela, în octombrie.

Datorită acelui fapt, am avut parte de reduceri substanțiale. În prețul cazării nu a intrat și micul dejun, însă cum am menționat mai sus, hotelul oferă apă potabilă, ceaiuri și cafea foarte bună.

Pentru 5 nopți la CityHub Reyjkavik am plătit 2100 lei, pentru 2 persoane.

Pe lângă cazarea în Islanda, am avut 2 nopți de cazare în Milano.

La plecare, am folosit serviciile celor de la Zzzleepandgo, pentru care am dat 330 de lei pentru o capsulă.

Capsulele Zzzleepandgo Capsulele Zzzleepandgo

La întoarcere am dormit la hotelul Moxy Milan Malpensa Airport, pentru care am dat 795 lei pentru o cameră de două persoane, cu mic dejun inclus.

Pentru toate cele 7 nopți de cazare am plătit un total de 3225 lei, pentru două persoane.

Moxy Milan Malpensa Airport Lobby Moxy Milan Malpensa Airport

Mâncare

Mâncarea în Islanda mi s-a părut destul de costisitoare, fie că vorbim de masă în oraș, produse de patiserie sau sandwich-uri luate de la supermarket.

Spre exemplu, am luat brunch-ul în oraș de mai multe ori. Pe un preparat am dat între 75-100 lei, iar o cafea costă 25 de lei.

O supă de pește costă în jur de 75 de lei, iar o porție de fish and chips costă în jur de 100 de lei.

Un produs de patiserie costă în jur de 25 de lei.

Pentru 6 zile în Islanda, am cheltuit aproximativ 2500 de lei, pe mâncare, pentru 2 persoane.

Acest preț cuprinde un mic dejun la cafenea și o masă principală la amiază.

Pancakes Elvis servite la Laundromat Cafe Pancakes Elvis servite la Laundromat Cafe

Alte cheltuieli

Pentru deplasarea între aeroporturi în Milano, dar și între aerport și centru, în Reykjavik, am folosit mijloc de transport în comun.

Am avut diverse tururi organizate cu companii locale, pentru a vizita punctele principale de pe insulă.

Prețurile de mai jos sunt pentru două persoane.

  • Transfer Milano Bergamo-Milano Malpensa, oprire la Milano Centrale(6 euro/sens): 240 lei
  • Autobuz aeroport Keflavik până în Reykjavik(30 euro/sens): 600 lei
  • Tur Aurora Boreală tur achiziționat de pe Get Your Guide de aici (61 euro/persoană): 606 lei
  • Excursie Golden Circle, Blue Lagoon & Kerid Volcano achiziționată de la Nice Travel (30900 kr): 2132 lei
  • Excursie Katla Ice Cave & Coasta de Sud, cu pick-up din Reykjavik achiziționată de la Troll Expeditions (269 euro): 2676 lei
  • Hopp App spre Perlan Museam (114 lei/sens): 228 lei
  • Intrare Perlan Museam (208 lei/bilet): 416 lei

Plaja Reynisfjara Plaja Reynisfjara

Total

Pentru cele 6 zile petrecute în Islanda am cheltuit aproximativ de 14 325 lei pentru două persoane.

Sun Voyager în Reykjavik Sun Voyager în Reykjavik

Păreri Islanda

Islanda este un vis..

Chiar dacă este frig, vremea este foarte imprevizibilă, vei fi **ud si înfrigurat tot timpulv, această țară este absolut încântătoare.

Ai șansa să vezi lucruri pe care rar le vei mai vedea, cum ar fi ghețari uriași care par niște munți, vulcani care dacă ai noroc, îî vei vedea chiar activi și erupând.

Cascade impunătoare, plimbare printre plăci tectonice, aurora boreală sunt doar câteva dintre lucrurile specifice întâlnite aici.

vApa termală**, folosită peste tot aici, o vei putea vedea sub formă de show la Geysir & Haukadalur Geothermal Area sau vei putea beneficia chiar tu la la Blue Lagoon.

Adaugă și tu Islanda pe lista ta de dorințe și descoperă de ce este una dintre cele mai căutate destinații de vacanță!

Semn Exit to Iceland în aeroport Semn Exit to Iceland în aeroport


Alte destinații ce te-ar putea interesa