Paris, Franța - ghid pentru 3 zile
Mi-am propus ca o dată pe an, sa organizez o vacanță de familie, împreuna cu părinții și fratele meu, iar anul trecut, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de căsătorie a părinților, a venit natural că trebuie să ajungem la Paris.
Decizia a fost una inspirată, deoarece Parisul toamna este absolut minunat. Cred că toată lumea a văzut măcar o poză pe Instagram din Paris, în timpul toamnei.
Eiiiii.... e fix acel peisaj, însă văzut în realitate.
Când să mergi în Paris
Eu tot timpul voi sugera ca aceste orașe mari să fie vizitate oricând, mai puțin vara.
Consider că, îm orice sezon este ceva de văzut, fie că afară este mai frumos sau mai urât. Multe obictive se pot vizita înăuntru, în caz că vremea nu este prea prielnică. Îm plus, în extrasezon, prețurile sunt un pic mai normale.., mari, dar mai normale.
Parisul însă îl recomand foarte mult pentru a fi vizitat toamna. Acesta are acele peisaje si vederi care pur și simplu se potrivesc toamna.
Cum ajungi în Paris
Pentru a ajunge în Paris, există mai multe aeroporturi, însă din România se poate ajunge, din ce știu, pe Paris Beuvais și Charles de Gaulle.
Aerportul Charles de Gaulle este cel mai convenabil, însă zborurile low-cost nu ajung acolo, doar cele de linie ajung.
Așa că majoritatea zborurilor low-cost din România spre Paris zboară pe Paris Beauvais-Tillé, care este un aeroport la aproximativ o oră jumătate de oraș.
Turnul Eiffel
Cum te deplasezi în Paris folosind mijloacele de transport în comun
Deplasarea de la aeroportul Beauvais-Tillé până la cazare l-am făcut cu un transport privat, folosind serviciile celor de la Emitrans Beauvais.
Deoarece noi am fost 4 persoane, am ajuns mai avantajos așa, atât din punct de vedere al prețului cât și al timpului.
Am fost preluați de la aeroport și duși direct la cazare, în zona Montmarte. La fel am procedat și pentru întoarcere. Comunicarea a fost pe Whatsapp, foarte simplu, iar plata a fost direct la șofer.
În oraș am folosit metroul tot timpul. Acesta este foarte accesibil din orice zonă, acesta având 16 linii și 220 de km lungime.
Deasemenea, se pot folosi servicii de ride sharing, Uber, Bolt însă noi nu am avut nevoie de ele, metroul fiind mai mult decât suficient.
Champs Elysee
Unde te cazezi în Paris
Cazarea în Paris este scumpă! Cred ca este una dintre cele mai scumpe cazări pe care am plătit-o, și nu pot spune că am stat chiar în centru, cu vedere la Turnul Eiffel.
Orașul este împărțit pe districte, numite arrondissements. Când vizitezi Parisul, alegerea unui district potrivit pentru cazare poate îmbunătăți considerabil experiența ta.
Iată câteva dintre cele mai bune arondismente pentru turiști, fiecare cu farmecul și avantajele sale:
1. Arondismentul 1 (Louvre)
Atracții: Louvre, Jardin des Tuileries, Palais Royal
Avantaje: Central, aproape de multe atracții turistice principale. Ideal pentru cei care doresc să fie în inima orașului.
2. Arondismentul 4 (Le Marais)
Atracții: Centre Pompidou, Place des Vosges, Catedrala Notre-Dame
Avantaje: Cartier istoric, străzi înguste, magazine de design, galerii de artă, cafenele și restaurante chic.
3. Arondismentul 5 (Quartier Latin)
Atracții: Panthéon, Grădina Luxembourg, Sorbonne
Avantaje: Atmosferă tânără și boemă, multe librării și cafenele. Aproape de multe universități și situri istorice.
5. Arondismentul 7 (Tour Eiffel)
Atracții: Turnul Eiffel, Les Invalides, Musée d'Orsay
Avantaje: Zona liniștită și rezidențială, aproape de câteva dintre cele mai iconice atracții din Paris.
6. Arondismentul 8 (Champs-Élysées)
Atracții: Arc de Triomphe, Champs-Élysées, Place de la Concorde
Avantaje: Ideal pentru shopping de lux și experiențe de fine dining. Aproape de multe puncte de interes.
7. Arondismentul 18 (Montmartre)
Atracții: Basilica Sacré-Cœur, Place du Tertre
Avantaje: Zona artistică și boemă, cu străzi pitorești și vederi superbe ale orașului.
8. Arondismentul 9 (Opéra)
Atracții: Opéra Garnier, Galeries Lafayette, Printemps
Avantaje: Aproape de zona comercială principală și de teatre. Bun pentru cei interesați de cumpărături și cultură.
9. Arondismentul 11 (Bastille)
Atracții: Place de la Bastille, Rue Oberkampf
Avantaje: Zona vibrantă, cu o mulțime de baruri, restaurante și viață de noapte. Ideal pentru cei care caută o experiență dinamică și modernă.
10. Arondismentul 15 (Vaugirard)
Atracții: Parc André Citroën, Montparnasse
Avantaje: Zona mai liniștită și rezidențială, cu acces ușor la atracțiile principale prin transport public. Mai accesibil din punct de vedere al costurilor.
Cartierul Montmarte
Niște recomandări de cazare ar fi:
- Citadines Montmartre Paris, unde am stat și eu
- Hotel de Paris Montmartre
- Jardins Eiffel
- Hotel Meslay Republique
Unde și ce să mănânci în Paris
Bucătăria franceză mi se pare una foarte autentică și boemă, iar datorită preparatelor mai clasice, autentice, am simțit atmosfera de restaurant chiar și atunci când am mâncat la cantină.
De-a lungul excursiei, am încercat tot felul de preparate, fie de pe stradă, de la patiserii, boulangerii, brutării, dar am luat masa și la restaurant. Pot spune că oriunde am mâncat ceva, a fost absolut delicios.
Bineînțeles, produsele de patiserie au fost preferatele mele, însă preparatele culinare sunt deasemenea, foarte gustoase.
Baguette
Preparate locale:
- Croissant cred că nu mai este nimic de povestit despre acest simbol al Franței
- Baguette neapărat cumpărată de la brutărie, și pe cât posibil, caldă
- Eclair
- Quiche Lorraine o tartă sărată umplută cu ouă, smântână, bacon și brânză
- Soupe à l'oignon (Supă de ceapă)
- Escargots de Bourgogne Melci preparați într-un sos de unt, usturoi și pătrunjel
- Crêpes Clătite subțiri, care pot fi umplute cu diverse ingrediente dulci (nutella, zahăr, fructe) sau sărate (șuncă, brânză, ouă)
- Boeuf Bourguignon O tocană de vită preparată cu vin roșu din Burgundia, morcovi, ceapă, usturoi și bouquet garni
- Macarons
Quiche Lorraine
Recomandări de localuri interesante în Paris:
- Ladurée și Pierre Hermé , pentru Macarons și croissante
- Bouillon Pigalle
- La Grande Épicerie de Paris
- Brasserie Lazare Paris
- Pink Mamma
- Le Grenier, pentru produsele de brutărie
- Place du Tertre
- Le Relais Gascon
- Aux Merveilleux de Fred, pentru pâinicile untoase care ți se topesc în gură
- Restaurant flunch Paris Caulaincourt, o cantină dar cu o mâncare foarte bună
Filet Mignon de la Le Relais Gascon
Ce se poate vizita în Paris
Deoarece am fost într-o excursie de familie, cu părinții, am preferat să vizităm mai puține puncte de atracție, mai importante, pentru a se bucura mai mult de ele.
Montmarte și Sacre Coeur
Deoarece am fost cazați în cartierul Montmarte, ziua în care am ajuns am ales să o petrecem prin jur.
Montmartre este un cartier boem și pitoresc situat pe o colină în nordul Parisului, renumit pentru atmosfera sa artistică și pentru Bazilica Sacré-Coeur.
Moulin Rouge
Vizitarea cartierului:
- Place du Tertre: Inima cartierului Montmartre, faimoasă pentru artiștii săi stradali care pictează și desenează portrete.
- Rue Lepic și Rue des Abbesses: Străzi pline de cafenele, restaurante și magazine locale.
- Moulin Rouge: Renumitul cabaret situat la poalele dealului Montmartre.
- Vizitarea Sacre-Coeur: accesul în interior este gratuit, iar pentru a ajunge în vârful dealului, unde este catedrala, poți urca scările abrupte de la baza colinei sau poți folosi funicularul. Prețul unui bilet la funicular este 2.1 euro, fiind acelasi bilet pe care îl achiziționezi pentru orice alt mijloc de transport în oraș
Catedrala Sacre-Coeur
Turnul Eiffel
Una dintre cele mai iconice structuri din lume, și a fost proiectat de inginerul Gustave Eiffel cel care a proiectat și hotelul Traian din Iași.
Turnul are o înălțime de 324 de metri și este unul dintre cele mai vizitate monumente din lume.
Niste Informații Esențiale:
- Program de Vizitare: Deschis zilnic, de obicei între orele 9:00 și 00:45 (variază în funcție de sezon).
- Acces: Două modalități principale de a urca: lifturile și scările. Lifturile duc până la etajul al doilea și apoi la vârf, iar scările pot fi folosite până la etajul al doilea (704 trepte).
- Etajul 1: Include expoziții, un podeț de sticlă, un cinematograf și un restaurant.
- Etajul 2: Oferă o priveliște panoramică asupra Parisului și include faimosul restaurant Le Jules Verne.
- Vârful (Etajul 3): Accesibil prin lift de la etajul 2, oferă cea mai bună vedere asupra orașului.
Turnul Eiffel văzut din parcul Champ de Mars
Puncte de unde se poate admira cel mai bine Turnul Eiffel:
- Trocadéro: Piața Trocadéro oferă una dintre cele mai spectaculoase vederi asupra Turnului Eiffel, și este piața din fața turnului
- Pont de Bir-Hakeim: Un pod frumos care oferă o priveliște excelentă asupra turnului și râului Sena.
- Champ de Mars: Parcul situat chiar lângă Turnul Eiffel, perfect pentru un picnic cu vedere. Intrarea este liberă, și de aici se poate ajunge chiar sub turn
- Rue de l'Université: O stradă pitorescă ce oferă o perspectivă frumoasă asupra turnului.
Turnul Eiffel văzut din parcul Champ de Mars
Ponturi utile:
- Bilete Online: Cumpără biletele în avans de pe site-ul oficial pentru a evita cozile lungi.
- Vizite Matinale sau Târzii: Vizitează turnul dimineața devreme sau târziu seara pentru a evita aglomerația și a te bucura de priveliști mai liniștite.
- Noaptea: Turnul este iluminat în fiecare seară, iar la fiecare oră fixă, timp de 5 minute, are loc un spectacol de luminițe strălucitoare, acei licurici pe care îi vezi în toate videoclipurile
Turnul Eiffel văzut de pe Pont d'Iéna
Arcul de Triumf și Champs Elysees
Avenue des Champs-Élysées, cunoscută drept cea mai frumoasă stradă din lume, este o arteră majoră și una dintre cele mai faimoase străzi din Paris, având o lungime de 1.9 km.
Împreună cu Arcul de Triumf, acest bulevard reprezintă un simbol important al orașului.
Arcul de Triumf
Vizitarea Champs-Élysées:
- Magazine de Lux și Buticuri: Găzduiește numeroase magazine de modă de lux, inclusiv Louis Vuitton, Cartier și Dior, precum și magazine de lanțuri internaționale. Recomand și o vizită la Galeriile Lafayette.
- Cafenele și Restaurante: Împânzită cu numeroase cafenele renumite, cum ar fi Fouquet's, și restaurante pentru toate gusturile și bugetele. Aici poți găsi și cofetăriile Pierre Hermes și Ladurée.
- Teatre și Cinematografe: Include teatre faimoase precum Théâtre des Champs-Élysées și diverse cinematografe, oferind o varietate de spectacole și filme.
Interiorul magazinului Pierre Hermes de pe Champs Elysee
Ce Poți Vizita la Arcul de Triumf:
- Platforma de Observare: Urcă cele 284 de trepte până la platforma de observare pentru o vedere panoramică asupra Parisului, incluzând Champs-Élysées, Turnul Eiffel și multe altele.
- Mormântul Soldatului Necunoscut: Situat sub arc, cu o flacără eternă aprinsă în memoria soldaților căzuți în război.
- Muzeul Mic: În interiorul arcului, poți găsi un mic muzeu care oferă informații despre istoria și construcția monumentului.
- Acces Gratuit la Arcul de Triumf: Intrarea este gratuită în prima duminică a fiecărei luni din noiembrie până în martie.
Coada de la magazinul Dior
Louvre și Notre Dame
Muzeul Luvru este unul dintre cele mai mari și celebre muzee de artă din lume, iar originar a fost un palat regal.
Niste Informații Esențiale:
- Program de Vizitare: Deschis zilnic, cu excepția zilei de marți. Programul obișnuit este de la 9:00 la 18:00. Miercurea și vinerea este deschis până la 21:45.
- Intrarea principală este prin faimoasa piramidă de sticlă din curtea principală, însă pe lângă aceasta, mai sunt și altele. Un bun pont este a folosi intrarea de la Carusel, este mai liberă.
Piramida de sticlă de la Louvre
Principalele Atracții:
- Mona Lisa: Pictura iconică a lui Leonardo da Vinci.
- Venus din Milo: Statuia greacă antică.
- Victoria din Samothrace: Sculptura impresionantă a unei zeițe înaripate.
- Coroana lui Ludovic al XV-lea: Obiecte regale și bijuterii.
- Libertatea conducând poporul: Pictura lui Eugène Delacroix.
- Colecții: Muzeul este împărțit în opt departamente principale, inclusiv antichități egiptene, orientale, grecești, romane și etrusce, artă islamică, sculpturi, obiecte de artă, picturi și arte grafice.
Mona Lista expusă în Louvre
Ponturi utile:
- Bilete Online: Achiziționează biletele în avans de pe site-ul oficial pentru a evita cozile lungi.
- Cetățenii europeni sub 26 de ani au accesul gratuit
- Hartă și Planificare: Descarcă o hartă a muzeului și planifică-ți vizita în avans pentru a nu rata operele de artă pe care dorești să le vezi. Se poate lua o hartă și de la punctele de informație din interior.
- Fotografii: Fotografiatul fără blitz este permis în majoritatea secțiunilor, dar verifică semnele pentru zonele unde este interzis.
Foarte aproape de Louvre se află Catedrala Notre-Dame. Ajungi acolo după o plimbare de 20 de minute, de-a lungul Senei.
Catedrala Notre-Dame de Paris este una dintre cele mai faimoase catedrale din lume și un simbol emblematic al Parisului. Construcția sa a început în 1163 și a fost finalizată în 1345.
Datorită incendiului din 2019, aceasta nu se poate vizita în interior, deocamdată.
Catedrala Notre-Dame
Buget pentru o 3 zile în Paris
Chiar dacă noi am fost 4 persoane, de data aceasta, voi împărți bugetul pentru a se potrivi pentru un cuplu, 2 persoane.
Zboruri
Am fost anul trecut, în 2023, în octombrie, și am combinat plecarea cu WizzAir iar sosirea, spre Iași, cu Ryanair.
La Wizz Air am avut aplicată și reducerea pentru Wizz Discount Club, iar pentru 2 persoane, pe ruta Iasi-Paris Beauvais am plătit 276 lei.
La RyanAir, pe ruta Paris Beauvais-Iași, pentru 2 persoane am plătit 300 de lei.
Zborurile au avut un total de 576 lei, pentru 2 persoane.
Cazare
Deoarece am călătorit 4 persoane, am închiritat un apartament în aparthotelul Citadines Montmarte, din cartierul Montmarte, acesta fiind la 2 pași de Moulin Rouge.
Pentru a putea simula prețul pentru 2 persoane, am căutat pe Booking un studio, la acelasi hotel, iar acesta ajunge la prețul de 3000 de lei, pentru 2 persoane.
Acesta este practic prețul pe care l-am plătit pentru 2 dintre călătorii din excursia mea.
Vitrina cu macarons
Mâncare
Pentru micul dejun am optat a achiziționa produse de la brutărie, boulangerie și supermarket, iar acest bufet l-am servit în aăartament. Cafeaua a fost gratuită, oferită de la cei de la hotel.
Pentru mesele principale, tot timpul ieșeam în oraș și serveam tot felul de preparate, ori fast-food ori preparate stradale.
Ca și preț estimativ, o masă la restaurant, pentru două persoane, ajunge undeva la 250-300 de lei.
Un croissant este în jur de 5-15 lei, depinde de unde îl achiziționezi, și ce umpluturi are.
Un macarons este în jur de 10-20 de lei, iar, chiar dacă este scump, încearca măcar una de la Pierre Hermes.
Pentru mâncare am cheltuit aproximativ 1000 de lei, 2 persoane.
Vitrina patiseriei Ernest
Alte cheltuieli
Am folosit mijloc de transport tot timpul în Paris, în special metroul. Am plătit doar intrarea în Louvre, iar celelalte atracții le-am vizitat doar pe afară.
- Transfer Paris Beuvais-Paris Center(30 euro/persoană/sens): 600 lei
- În jur de 150 de lei pe transport în interiorul Parisului, prețul unui ticket fiind de 2.1 euro
- Intrare Louvre: 220 lei, prețul unui bilet fiind de 22 euro
Interiorul Louvre
Total
Pentru cele 3 zile petrecute în Paris, am ajuns la un cost total estimativ de 5500 lei, pentru 2 persoane.
Păreri Paris
Deși am plecat cu o părere predefinită, rea, de tot felul de videoclipuri care arată partea rea a Parisului, mizerie, șobolani, aglomerație, main-stream, acest oraș m-a surprins într-un mod foarte plăcut.
A fost un pic aglomerat, însă nu m-am simțit sufocată. Nu mi s-a părut murdar, chiar dimpotrivă, mi s-a părut curat și foarte aranjat.
Parisul este un oraș plin de viață, foarte boem unde în fiecare colțișor ai ceva inedit de admirat. M-a surpsins în mod plăcut, și aș vrea să revin acolo cât de curând.
Le Sancherre